Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir, este sărbătorit pe 26 octombrie iar Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), se sărbătorește în Biserica Ortodoxă Română la 27 octombrie.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, a fost un martir creștin, sfânt, militar din veacul al III-lea care a trăit în Grecia.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), sfântul ocrotitor al cetății Bucureștilor, canonizat în anul 1955 de către Biserica Ortodoxă Română, a conviețuit în Bulgaria.
Cine a fost Sfântul Dumitru (izvorâtorul de Mir)
Sfântul Dumitru a viețuit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian, în cetatea Tesalonic. Dumitru fost martirizat pe la anul 306.
Marele Mucenic este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și cea de rit roman. În bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, precum și în cea de rit roman, se sărbătorește la data de 26 octombrie.
Creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru la 8 noiembrie.
Moaștele Sfântului Dumitru, izvorâtorul de Mir, se află în Biserica Sfântul Dumitru din Salonic. O poveste tradițională spune că Sfântul Dumitru a fost diacon la Tessalonic, martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine sub conducerea împăratului Dioclețian, sau poate în timpul împăratului Galerius.
Alte izvoare relatează că Sfântul Dumitru era un nobil, ofițer, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Iisus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron al lor.
Povestea celor 7 mănăstiri unite print-o linie dreaptă
Puțin timp după moartea sa, la Salonic, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic a devenit astfel, centru de pelerinaj. După cucerirea otomană (1430), bazilica a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balcanic.
Edificiul paleocreștin original există și astăzi. Este principalul sanctuar dedicat Sfântului Dumitru. Moaștele sale sunt așezate în Biserica Sfântul Dumitru din Salonic.
În 1962, viața și martiriul Sfântului Dumitru au devenit subiectul unui oratoriu de 90 de minute al compozitorului diasporei de greci Nicolas Astrinidis. Trei părți ale lucrării au avut premiera la Primul Festival Sfântul Dumitru din Salonic, la 26 octombrie 1962. Întregul oratoriu a fost premiat în 1966 și a primit performanțe ulterioare în 1985 (Salonic) și în 1993 (București). Toate performanțele au fost înregistrate.
Biserica Sfântul Dumitru (Aghios Dimitrios) din Salonic
Biserica Sfântul Dumitru din Salonic, sau Aghios Dimitrios, este un lăcaș de cult creștin ortodox cu hramul Sfântului Dumitru, ocrotitorul orașului Salonic. Este principalul sanctuar dedicat acestui sfânt. Biserica datează de pe vremea când orașul Salonic era cel de-al doilea oraș ca mărime din Imperiul Bizantin.
Aceasta face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Salonic și se află din 1988 pe lista monumentelor care fac parte din Patrimoniul mondial UNESCO.
Nu trebuie să facem confuzie între Sf. Dumitru, izvorâtorul de mir și Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română la 27 octombrie.
Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov)
Surse importante menționează că Sfântul Dimitrie s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Asan (secolul al XIII-lea), în satul Basarabovo din Bulgaria.
Așa cum se menționează în Viețile Sfinților, acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a fost inițial păstor de vite în satul său natal. Nu sunt cunoscute prea multe detalii din timpul vieții sale, însă se menționează o cunoscută întâmplare care a constituit începutul unei viețuiri ascetice:
Într-o zi, pe când umbla prin fânul înalt, după vitele satului, a strivit, din nebăgare de seamă, puii golași dintr-un cuib de pasăre. Atât de vinovat s-a simțit în inima lui încât și-a pedepsit piciorul păcătos, nemaiîncălțându-l vreme de trei ani, nici vara, nici iarna.
Ulterior, a îmbrăcat haina monahală la o mănăstire care era înăuntrul unei peșteri, situată nu departe de satul său. Și în această peșteră a petrecut Cuviosul Dimitrie în post, în rugăciune și în toate cele de taină numai de Dumnezeu știute până la plecarea sa din viața aceasta.
Destinații de vacanță de vizitat în România
Cunoscându-și dinainte sfârșitul, Cuviosul a închis gura peșterii cu pietre și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și multă vreme trupul său nu a putut fi aflat, însă venind odată apă mare au căzut cele două pietre, care erau în apropierea peșterii, împreună cu moaștele sfântului, rămânând acolo până au fost aflate printr-o minune. Deci, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile care pătimea de duh necurat și i-a zis:
„Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă – și i-a arătat locul -, eu te voi tămădui.” Și așa au fost aflate moaștele Sfântului Dimitrie.
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Datorită cinstirii sale, Patriarhul Justinian Marina propune Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română și proclamă canonizarea Sfântului Dimitrie în anul 1955.
Biserica Ortodoxă Română și cea Bulgară îl prăznuiesc la data de 27 octombrie, zi în care racla cu sfintele sale moaște este așezată spre închinare credincioșilor pe Dealul Mitropoliei, într-un frumos baldachin împodobit cu flori.
Mănăstirea Basarbovo (Mănăstirea Sfântul Dimitrie cel Nou) din Bulgaria
Mănăstirea „Sfântul Dimitrie Basarabov”, ridicată în preajma peșterii în care s-a nevoit Sfântul Dimitrie cel Nou, se află la 10 kilometri de orașul Russe, în nord-estul Bulgariei sau la aproximativ 35 m deasupra râului Rusenski Lom, la sud de Dunăre. Mănăstirea Basarbovo sau Mănăstirea Sfântul Dimitar Basarbowski, este o mănăstire rupestră ortodoxă bulgară și are același nume cu satul Basarbovo din apropiere.
Deși a fost fondată în timpul celui de-al doilea Imperiu Bulgar, cea mai veche mențiune scrisă a mănăstirii datează din secolul al XV-lea într-un registru fiscal otoman. Mănăstirea a devenit faimoasă în secolul al XVII-lea după moartea Sfântului Dimitar Basarbovski, despre care Sf. Paisiy Hilendarski vorbește în cartea Istoriya Slavyanobolgarskaya.
Sfântul Dimitar Basarbovski a fost păstor și a dus o viață ascetică în stâncile mănăstirii. A murit în 1685. A fost înmormântat în biserica satului, dar în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, generalul Pyotr Saltykov a fost de acord să-și transfere moaștele în Rusia. Drumul a trecut prin România. La acea vreme, acea regiune suferea de o epidemie de ciumă.
Legenda spune că atunci când moaștele sfântului au intrat în București, oamenii au încetat să moară din cauza ciumei. Locuitorii orașului i-au cerut Generalului să lase acolo trupul sfântului. Astăzi moaștele sale se află în București în Biserica Sf. Constantin și Elena. În 1937, părintele Hrisant s-a stabilit în Mănăstirea Basarbovo și a reînviat-o. Mănăstirea își sărbătorește hramul pe 26 octombrie, de Sf. Dimitar.
Mănăstirea Basarbovo este singura mănăstire peșteră activă din istoria modernă a Bulgariei. A fost numit un reper istoric în 1978.
Tradiții și obiceiuri
Sărbătoarea de Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir reprezintă un eveniment religios al toamnei. Se spune că odată cu această zi începe iarna.
Pe 26 octombrie când creştinii îl prăznuiesc pe Sf. Mucenic Dumitru, în tradiţia populară se spune că se usucă toate plantele şi căldura intra în pământ, făcând loc anotimpului friguros.
În Ajunul sărbătorii, în satele românești se aprind focuri mari, focurile lui Sâmedru, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Tradiția populară spune că focul alungă fiarele. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină ca aceasta să primească putere de a rodi.
În gospodăriile din România femeile împart fructe uscate, mere, nuci, covrigi, iar în biserici se ţin slujbe speciale.