Într-un context marcat de lipsă de predictibilitate, 58% dintre români consideră că reducerea consumului este cea mai bună soluție pentru a combate dificultățile financiare generate de inflație, conform unui studiu Reveal Marketing Research.
Prognoza pentru rata inflației din România a ajuns la 12.5% pentru finalul anului 2022, în urma ultimelor proiecții ale Băncii Naționale Române. Cu toate acestea, în luna aprilie, rata inflației a atins un nivel record de 13,8% pe teritoriul țării noastre.
Reveal Marketing Research a realizat un studiu reprezentativ la nivel național în rândul locuitorilor din mediului urban, pentru a afla ce impact a avut creșterea inflației pentru români. Conform acestui studiu, aproape jumătate dintre români se consideră informați cu privire la fenomenul inflației.
42% dintre românii din mediul urban declară că sunt informați sau foarte informați cu privire la fenomenul inflației. Categoriile de persoane care se consideră mai puțin informate despre acest subiect sunt femeile (35%), persoanele sub 35 de ani (34%) și cele cu venituri mici (35%). Mai mult, 72% dintre respondenți consideră că nivelul inflației din România este mai mare decât cel din alte țări, într-o mai mare măsură persoanele peste 45 de ani (88%) și cele cu venituri ridicate (80%).
Alimentele, combustibilul și utilitățile, categoriile de produse cele mai afectate de inflație
Creșterile mari ale cheltuielilor necesare satisfacerii nevoilor de bază sunt cele mai resimțite consecințe ale inflației. Astfel, românii intervievați declară că cele mai afectate de scumpiri categorii de produse sunt alimentele (77%), combustibilul (77%) și utilitățile (electricitate, gaz etc.) (70%). Acestea se află la o distanță semnificativă de valoarea față de următoarea categorie de produse măsurate, materialele de construcții, care a înregistrat un scor de 17%.
Reducerea consumului este considerată a fi cea mai potrivită soluție pentru a face față provocărilor financiare cauzate de inflație. 6 din 10 respondenți consideră că reducerea consumului ar putea rezolva problema inflației, în măsuri semnificativ mai mari bărbații (63%), persoanele peste 55 de ani (71%), dar și cele cu venituri ridicate (65%).
O altă potențială soluție pentru combaterea efectelor inflației este cererea unei măriri de salariu, 42% dintre românii din mediul urban preferând și această opțiune.
Analiza PwC: Merită să ne întoarcem la impozitul progresiv?
Tinerii între 18-24 de ani sunt cei mai puțin dispuși să își schimbe stilul de viață și să își modifice obiceiurile de consum (53%), aceștia preferând în mai mare măsură cererea unei măriri de salariu (58%). Mai mult decât atât, un sfert dintre români iau în considerare și emigrarea pentru a face față provocărilor economice aduse de inflație, alternativă menționată în mai mare măsură de persoanele cu venituri mici.
Guvernul și situațiile de conflict/ război, principalii responsabili pentru nivelul crescut al inflației
Nemulțumirea și neîncrederea în instituțiile statului iau amploare și îi determină pe 67% dintre respondenți să considere guvernul ca fiind responsabil pentru nivelul inflației din România. Această atitudine ostilă este vizibilă într-o măsură semnificativ mai mare în cazul persoanelor de peste 45 de ani (77%).
Situațiile de conflict sau război sunt considerate, de asemenea, cauze ale nivelului inflației (60%), semnalate într-o măsură mai mare de persoanele cu venituri ridicate (70%). Următoarele 2 poziții sunt ocupate de pandemie (42%) și de marile corporații (31%), acestea fiind menționate în mai mare măsură de către tinerii între 18 și 24 de ani.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 13 ani companii din România și Europa.
Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 20-26.04.2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 1005 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.