Primul brad de Crăciun împodobit în România a fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866, odată cu sosirea dinastiei Hohenzollern în Ţările Române. Bradul a fost decorat la palatul regal din București, cu flori de hârtie și cu fructe. Pe la 1900, bradul regal era adus la București de pe domeniul Peleș, iar în el se puneau și lămpi electrice.
Obiceiul a fost preluat apoi de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti.
Pe la 1900 era o tradiție ca un brad frumos și înalt să fie trimis la Curtea Regală de la București, brad care era ales de grădinarul castelului Peleș. Pregătirile pentru Crăciun începeau cu două săptămâni înainte, iar administratorul moșiei regale trimitea vâsc pentru ca Mari, Principesă pe atunci, să decoreze cu vâsc camerele, după tradiția englezească.
Din Nurenberg se aduceau ornamente pentru pom, însă multe cadouri erau cumpărate de la București și tradiția era ca fiecare om de la curte să primească un cadou la Pomul de Crăciun. Bradul era aşezat în marea sală de bal, iar câteva domnişoare din Înalta Societate ajutau la împodobirea imensului pom.
Pentru că bradul era foarte înalt, nu se fixau pe el lumânări cum era datina, ci doar mici lămpi electrice de toate culorile, detalii menționate în lucrarea ”Ceremonialul la Curtea la Carol I de Hohenzollern”, editată de Muzeul Național Cotroceni.

Foto: Pexels/ Anastasia-shuraeva-6305913
Primul brad de Crăciun împodobit în lume
Primul brad împodobit vreodată a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg a dus tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun s-a răspândit în toată Europa.
În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg. Bradul a fost împodobit cu mere roşii şi dulciuri. Tot în acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian a împodobit primul brad, nu foarte diferit de felul în care îl împodobim şi în prezent.
În anul 1841 a apărut în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prinţul consort Albert, bunicul Reginei Maria a României, a dăruit un exemplar soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.
Citiți și:
- Cele mai vechi Târguri de Crăciun, o tradiție veche de 600 de ani
- 11 Târguri de Crăciun de vizitat anul acesta
- Patinoarul Allianz-Țiriac Arena organizează Ziua Porților Deschise
- Când se deschide Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei
- Târgul de Crăciun București 2022 s-a deschis în Piața Constituției. Află programul
- Casa Mița Biciclista se redeschide publicului larg
Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland, a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara.
Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger sau o stea poate fi pusă în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem.
Sursa: Cercul de Istorie Contemporană Românească
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.