Patiseria numită de francezi viennoiserie este o adevarată artă, în care inovația este mai mult decât o noțiune. Deserturile franțuzești au un rafinament aparte, cele mai apreciate fiind cele de patiserie precum tartele, croissantele, brioșele pufoase, foietajele crocante, macarons și nu în ultimul rând, apetisantele eclere.
Acestea din urmă fac parte din categoria deserturilor clasice deci, preferate de majoritatea oamenilor. De ce? Cuvântul provine din francezul éclair, care înseamnă „fulger”, numit așa pentru că este mâncat rapid, totuși, unii cred că numele se datorează strălucirii glazurei care seamănă cu fulgerul.
Ce este un ecler
Un ecler este un produs de patiserie, făcut din aluat de choux umplut cu cremă și acoperit cu o glazură aromată. Aluatul, același cu cel folosit pentru profiterol, este de obicei turnat într-o formă alungită cu o pungă de patiserie și copt până devine crocant și gol în interior. Odată ce se răcește, aluatul este umplut cu cremă (crème pâtissière), frișcă sau frișcă chiboust, apoi se îngheață cu glazură de fondant.
Alte umpluturi includ cremă cu aromă de fistic și rom, umpluturi cu aromă de fructe sau piure de castane. Glazura este uneori caramel, caz în care desertul poate fi numit bâton de Jacob. Un produs de patiserie similar într-o formă rotundă mai degrabă decât alungită se numește religieuse.
Când a apărut eclerul
Eclerul a apărut în secolul al XIX-lea în Lyon, Franța, unde a fost numit pain à la Duchesse („pâine în stil ducesă”) sau petite duchesse („micuță ducesă”) până în 1850. Cuvântul este atestat pentru prima dată atât în engleză, cât și în franceză în anii 1860.
Și în Statele Unite eclerul a câștigat popularitate de la începutul secolului al XX-lea. A fost introdus de James Beard, autor de cărți de bucate și scriitor de mâncare. El a promovat eclerul în cartea sa de bucate, The Beard Down Under, care a fost publicată în 1957.
Desertul a devenit un produs de patiserie de bază în multe brutării americane. În America de Nord, Dunkin’ Donuts comercializează gogoși Long John ca eclere în Statele Unite. Ziua Națională a Eclerului este sărbătorită pe 22 iunie în S.U.A.
Unde găsiți cele mai bune eclere în București
Pe cât de simple, pe atât de bune, eclerele sunt unele dintre cele mai gustate deserturi! Acestea sunt în prezent reinterpretate cu arome de foie gras și trufe, ciocolată albă și cocos, lemongrass și lime sau chiar cu perle din miere și cremă Chantilly. Chiar dacă patria lor este în Franța, găsiți și în București eclere ca la Paris.
1. French Revolution
French Revolution este o companie apărută în 2013, care are mai multe magazine la Piața Victoriei, Ateneu, în Floreasca și Grozăvești. S-a pornit de la ideea de a revoluționa eclerul și de a-l transforma într-un desert versatil și creativ, și astfel s-a ajuns la o colecție permanentă care include 20 de sortimente precum ecler cu portocale și ghimbir, sau ecler cu caramel și unt sărat.
Tot aici găsiți și mini eclere, 12 într-o cutie. Sunt ideale când doriți să testați mai multe sortimente. Și mai este și o colecție specială, câte un sortiment de ecler în „ediție limitată”, în funcție de sezon și inventivitate.
Chipsuri eco de legume, periculoase din cauza acrilamidei
2. French Bakery
French Bakery și-a început activitatea în 2004. Rețeta tradițională, produsul autentic și preparatul artizanal au fost punctele de plecare al acestui demers culinar francez realizat în România. Autenticitatea acestui proiect de gastronomie franceză cu nume americanizat stă tocmai în respectarea rigorilor patiseriei franceze realizată de patiseri români.
Este o patiserie franceză autentică revizitată și reinterpretată după tradițiile și cutumele locale: francaise dar facută de români în România. În galantarul magazinelor French Bakery sunt diverse deserturi: les pains au chocolat, tort krantz, cozonac cu nucă de casă, les petits pains, les baguettes rustiques și pâinea țărănească, quiche urile, muffins urile, les macarons sau les éclairs au café.
3. FAYN Urban Eatery
FAYN Urban Eatery activează pe piața HoReCa, fiind deținătorul unui lanț de cantine moderne situate în zone de interes din București. Lansat în 2020, în plină pandemie, conceptul Fayn Urban Eatery a ajuns în prezent la patru locații, două în zona Floreasca și câte una în Pipera și Victoriei, iar planurile pe termen scurt continuă.
Pe lângă extinderea businessului și pe segmentul evenimente corporate sau private, se vizează deschiderea a două noi unități, precum și dezvoltarea colaborărilor cu partenerii din zona de delivery către alte segmente de piață, precum școli și grădinițe sau clinici din sistemul privat.
Conceptul Fayn Urban Eatery este poziționat în segmentul smart business lunch, mai exact este o cantină a zilelor noastre, amenajată aerisit și modern, cu mâncare gustoasă și foarte aspectuoasă, potrivită pentru pauza de prânz a consumatorilor care vor să mănânce în afara biroului.
4. Mara Mura
Pe Mara o găsiți pe Str. Benjamin Franklin, ascunsă în spatele Ateneului Român, în Băneasa Shopping City, la parter, în Floreasca – One City Floreasca – blocul din mijloc și în Centrul Vechi pe Strada Doamnei, la parterul Palatului Ghica. Patru locații, aceeași Mara Mura, dar cu povești diferite.
Aici veți găsi torturi, tarte și preferata casei, Pavlova, dar și choux sau mousseuri. În categoria specialitățior clasice se încadrează și eclerele care sunt de trei feluri: cu cremă de cafea, vanilie și ciocolată. Ecler cafea conține aluat choux, cremă de cafea, glazură – ciocolată neagră cu cafea. Eclerul cu ciocolată este compus din aluat choux, cremă de ciocolată, fondant ciocolată. Cel cu vanilie are ca ingrediente aluat choux, cremă de vanilie, fondant vanilie.
5. Miez – Brutărie Artizanală
Miez este o brutărie din Piața Amzei, nr. 10,”un proiect născut dintr-o mare pasiune pentru mâncarea tradițională, autentică. În inima lui stă pâinea artizanală pregătită după metoda străveche a dospirii îndelungi cu maia naturală.”
Aici găsiți câteva feluri de produse de panificație: baghete, pâine din grâu dur, cu semințe, de secară cu in, pâine țărănească și altele, dar și multe produse de patiserie delicioase precum croissant, tarte, cornulețe sau sărățele, checuri, babka, etc. În plus au și eclere, diverse sortimente. Care sunt acestea?
Unele sunt moderat de dulci și cu un gust intens de cafea, răcoritoare. Pentru acestea se folosește cafea single origin din Kenya de la The Coffee Shop. Altele conțin ciocolată de origine controlată Casa Luker, lapte de la Lăptaria cu caimac și unt franțuzesc dar și glazură de fondant. Eclerele de sezon sunt cele cu cremă mousseline de dovleac, nucă prăjită, craquelin cu scorțișoară deasupra sau, eclere cu cremă de lămâie și bezea.
6. Arc Backery
Situată în Incinta Comitetului Sportiv Român, Bulevardul Mărăști 20A, București 011468, în Muzeul Sportului, Arc Backery are un pic din toate, o brutărie franceză cu sortimente diverse de pâine, o mică patiserie și un bistro elegant.
Produsele de panificație și patiserie sunt uscate cu pricepere din rețete franceze renumite, de către un bucătar cu 30 de ani de experiență, Alain Lens, care a venit din Franța. Toate ingredientele sunt de origine, se folosește făină franțuzească, unt bio și ouă, legumele și fructele sunt de pe piața locală, iar aluatul este întotdeauna crocant.
La ARC Bakery veți găsi multe sortimente de pâine precum secară, hrișcă, semințe de in, cereale și produse de patiserie delicioase cum sunt croissantele cu unt, pain au chocolat, rulouri cu mac și multe altele.
Revenind la eclere, aici găsiți câteva sortimente dintre care eclair Coccinelle cu Kalamaki și eclair cu cremă de căpșuni și zmeură sau, ecler cu caramel sărat!
7. Pain Plaisir
Pain Plaisir este o brutărie de inspirație pariziană, care se află în Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, nr. 1. Echipa formată dintr-o româncă (Irina Stăncescu) și un englez (Tom Reese), s-a născut din ideea de a realiza produse originale.
Tom provine dintr-o familie cu tradiție în domeniul restaurantelor, astfel că, încă de mic, a avut contact cu gastronomia, ajungând să lucreze ca patiser la restaurantul parizian Pierre Gagnaire, un restaurant cu 3 stele Michelin. Apoi și-a urmărit pasiunea pentru boulangerie alaturându-se echipei lui Cyrill Lignac ca Chef Boulanger.
Irina a absolvit cursurile de cuisine și patisserie Cordon Bleu de la Paris (Grand Diplome), a lucrat ca bucătar la Pierre Gagnaire, unde l-a cunoscut pe Tom, iar apoi într-una dintre cele mai cochete patiserii din Paris, Pain de Sucre.Tom e îndrăgostit de pâine, de când se știe, așa a învățat să facă pâine bună. Irinei îi place să facă deserturi și să gătească.
De la deschidere, în 2013, Pain Plaisir a crescut și s-a dezvoltat continuu, având acum o echipă de peste 50 de persoane. Aici se produce atât pâine cât și produse de patiserie.
Pâinea este realizată cu MAIA făcută de ei, apă şi făină, sare de mare BIO şi făină fără amelioratori. Dospirea lungă la rece dezvoltă gustul savuros şi crusta subţire, crocantă. În numeroasele produse de patiserie se regăsesc și eclere de mai multe feluri: eclere cu fistic, cu căpșuni, mandarine, eclere cu caramel sărat sau eclair cu ciocolată.
8. PAUL
Paul este o afacere de familie începută în anul 1889 de soții Mayot, din dorința de a-i face pe francezi să își redescopere apetitul pentru pâinea bună. Cel care a stabilit recunoașterea națională a mărcii Paul este, însă, Francis Holder, președintele actual al companiei, care la vârsta de 15 ani s-a alăturat afacerii familiei ca ucenic.
Francis Holder a transformat brutăria familiei din Lille și a deschis spațiul de lucru astfel încât clienții să vadă cum se coace pâinea. Acest concept simplu, dar inovator, a stat la baza succesului Paul. Cu o tradiție de 130 de ani, PAUL definește arta brutăriei frantuzești, fiind renumit pentru rafinamentul și calitatea produselor sale servite zilnic în cele peste 500 de brutării deschise în întreaga lume.
Sortimente de eclere produse de PAUL în România: ecler cu cremă de ciocolată, glazură de ciocolată, ecler cu cremă cu extract de cafea, glazură cu aromă de cafea, ecler cu cremă de vanilie și fistic, ecler cu cremă de vanilie și cocos, ecler cu cremă de vanilie, glazură de zahăr, ecler cu caramel sărat. Și ceva în plus, eclerele sărate reprezintă o noutate.
9. Chocolat
Chocolat a apărut în 2016 și a deschis mai multe locații în București, cea mai cunoscută fiind Chocolat Ateneu, în apropiere de Ateneu, pe Str. Episcopiei, nr. 6. Alte restaurante sunt Chocolat Dorobanți în Str. Radu Beller, nr. 35 și Chocolat Băneasa de la Băneasa Shipping City, Șoseaua București-Ploiești 42D.
Aici se poate servi brunch-ul (au supe, salate, paste, carne etc), dar deserturile rămân cele mai căutate produse ale localului. Acestea sunt macarons, prăjituri, torturi, ciocolată, înghețată artizanală și chiar cozonaci sau eclere.
Ce conține și cât costă cea mai scumpă înghețată din lume
Pentru multe persoane, prăjitura preferată din copilarie a fost eclerul. La Chocolat găsiți mai multe sortimete de eclere: Infinit Vanille Bourbon, Nutella, Chocolat Grand Cru, Pistache, Crème de Café, Mango Passion, Caramel Beurre Salé.
Vei regăsi așadar, eclere consacrate dar reinterpretate cum sunt cele cu vanilie sau ciocolată, dar și eclere rafinate cu fructe exotice sau arome deosebite (fistic, caramel sărat și unt, alune de pădure și Nutella și multe altele).
Trebuie să știți că, de aceste prajituri delicioase vă puteți bucura și acasă fără să vă deplasați, datorită serviciului de livrare eclere.