Cum este percepută toamna în viziunea unui poet? Ana Gubandru Tomescu ne descrie acest anotimp frumos, așa cum arată pe plaiurile noastre românești, la sat, în poezia „E toamnă iar în Țara mea”.
Toamna în poezie a fost des asociată cu melancolia. Posibilitățile verii au dispărut, iar răcoarea toamnei este la orizont. Cerul devine gri și posomorât. Să vedem concret, cum este descrisă toamna în acest context.
E toamnă iar în Țara mea
E toamnă iar în Țara mea,
Cocorii se gătesc de ducă
Și cade coaja de pe nucă…
E toamnă iar și-n viața mea.
E toamnă iar pe al meu plai,
Pe Cer, perdele gri de nori
Acoperă lumina-n în zori…
S-a dus al verii dulce Rai.
Și raza Soarelui e rară,
Ciulinii-s plini de funigei,
Din deal vin turmele de miei,
Mi-e dor deja de primăvară…
E toamnă iar pe-acest tăpșan…
Și, ca o Doamnă de Onoare,
Duioasă, plină de candoare,
S-a-ntors exact după un an.
Visând la vară cu regret,
Pe lac, oglinda aburită
Își vede marginea tivită,
De iarba care moare-ncet…
E toamnă-n Cer și pe Pământ,
Miroase-n aer a gutuie
Și strugurii sunt copți în vie…
Coboară toamna-n al meu gând…
Citiți și:
- Poezie de Ziua Satului Românesc – Satul meu
- Cântare Țării – Poezie de Ana Tomescu Gubandru
- O poezie emoționantă despe umanitate
Copacii triști cu frunze plâng,
Hambarele devin greoaie,
Știuleți de aur le îndoaie,
Culorile pe rând se sting.
Întoarse proaspăt din vacanță.
Iubirile se coc și ele;
Sub candele aprinse-n stele,
Îngână toamna o romanță.
E toamnă-n razele de Lună,
Și noaptea-n taină se preface,
Pe câmp e liniște, e pace…
E toamna Înger și e Zână.
E toamnă-n apa din izvoare,
Turnând în vis căldura verii;
Calm mângâie raza-nserării,
Funii de ceapă pe pridvoare.
Se-aprind iubirile ca para,
La nunți sunt invitați vecinii,
Cu țuică ne salută prunii…
Bogată toamnă are țara.
Stă toamna pironită-n prag,
Mi-e dor de cânt de păsărele,
Mi-e dor de drumurile mele,
Mi-e dor de verdele cel drag.
E toamnă iar în orice casă,
Se pune busuioc la grindă,
Bostanii moțăie prin tindă…
Și totuși, toamna e frumoasă !
Poezia doamnei Ana Gubandru Tomescu face parte din volumul CUGETĂRI PE ARIPA TIMPULUI– 2020, publicat la Editura Academiei Oamenilor de Știință din România.
Despre autoare
Ana Gubandru Tomescu (AGT) s-a născut în Comuna Ghioroiu, Județul Vâlcea, în anul 1950. Este absolventă a Facultății de Biologie București (1973). După terminarea studiilor universitare a fost repartizată ca cercetător la Institutul de Cercetare pentru Legumicultură Floricultură Vidra, Județul Ilfov. Aici și-a desfășurat activitatea timp de 37 de ani, în cadrul Laboratorului de Protecția Plantelor.
În perioada 1999-2016, a colaborat cu Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, unde a predat cursul Floricultură, Aranjamente florale și a fost coordonator științific la 37 Lucrări de disertație și 23 Lucrări pentru obținerea Gradului didactic I.
În literatura de specialitate, Ana Tomescu Gubandru a început să publice cărți după o anumită vârstă. Astfel că, după o parcurgere atentă a celor opt lucrări științifice publicate, dintre care șase premiate de Societăți de prestigiu din România, autoarea scoate la iveală noi abilități, de această dată, cele de poetă.
Încă de tânără i-a plăcut jocul cu metafora și visele, însă debutul poetic l-a făcut în 2019 când, a publicat primul său volum, „Mărturisite gânduri și trăiri” care conține 135 de poezii.
Citiți și:
- Eminescu – Poezie de Ana Tomescu Gubandru
- Poezie de Ziua Eroilor
- 24 Ianuarie – Memorabila Zi a UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
Nu a trecut mult de la publicarea primului volum de poezii și Ana Tomescu ne surprinde în 2020 cu alte poezii cuprinse în „Cugetări pe aripa timpului”, un al doilea volum de versuri bine temperate.
Și în acest al doilea volum, autoarea utilizează domeniul poetic plin de metafore, epitete, enumerații ca în cel dintâi. Cele 126 de poezii structurează o călătorie fascinantă a minții și sufletului prin lumea reală și lumea visului.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.