Există multe versiuni despre cine a fost Vlad Țepeș, dar până la urmă ce se spune despre această personalitate proeminentă a acelor vremuri, poate fi considerată doar o poveste sau adevăr istoric?
Vlad Ţepeş sau Vlad al III-lea (1431-1476), Domn al Țării Românești a fost cunoscut ca un principe cu metode de o cruzime demonică. A devenit faimos prin severitate și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. A inspirat totodată multe legende și povești.
Pe urmele lui Dracula. Cine a fost Vlad Țepeș
Vlad Țepeș cunoscut și ca Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini) s-a născut în 1431 la Sighișoara, Regatul Ungariei și a decedat în data de 14 decembrie 1476 la București, Țara Românească pe atunci. A domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.
Așadar, conform legendei moderne s-a născut la Sighișoara în Principatul Transilvaniei, ca fiu al lui Vlad Dracul și al unei nobile transilvănene. S-a căsătorit de trei ori, prima dată cu o nobilă din Transilvania numită Cneajna Bathory, apoi cu Jusztina Szilagyi din Moldova și ulterior, cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin. Vlad Țepeș a avut cinci copii, patru băieți și o fată. Radu și Vlad au apărut din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska din ultima căsătorie.
În iarna anului 1436, Vlad Dracul tatăl lui Țepeș, a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad Drăculea și-a urmat tatăl și a trăit acolo șase ani. În 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea. Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462.
Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat în 1447 după moartea tatălui său, asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Țării Românești. Tot atunci, Vlad a aflat și de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat și îngropat de viu de boierii din Târgoviște.
Sfârșitul vieții și locul mormântului lui Vlad Țepeș
Vlad a fost recunoscut ca domn al Țării Românești pentru a treia oară în 1475, însă o perioadă foarte scurtă de domnie deoarece a fost asasinat la sfârșitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Țepeș.
S-a emis ipoteza ca „Drăculea” ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștilor. Examinările recente au arătat că „mormântul” lui Țepeș de la mănăstire conține doar câteva oase de cal datate din neolitic și nu rămășițele adevărate ale valahului. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locul mănăstirii Comana, ctitorie a voievodului.
Pe unde a umblat Vlad Țepeș
Sighișoara
Aflat la cca. 300 km de București, orașul Sighișoara, unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din întreaga Europa, a intrat in patrimoniul UNESCO. De la Sighișoara începe legenda lui Dracula, dar și a istoriei, a ceea ce a fost Țepeș. În Sighișoara s-a născut Vlad Tepes, personajul din celebrul roman al lui Bram Stoker, Dracula.
Turiștii se pot plimba pe străzile din Sighișoara și pot merge să servească cina la restaurantul amenajat în clădirea care a fost cândva casa lui Vlad Dracul. Restaurantul Vlad Dracul este situat in inima renumitului burg medieval Sighișoara, pe Strada Cositorarilor 5, Sighișoara, în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas. Are o capacitate de 120 de locuri în restaurant și 70 de locuri pe terasă.
Târgoviște
Târgoviște este municipiul de reședință al județului Dâmbovița, Muntenia din România. Orașul se află la o distanță de 80 km de București, capitala României. Curtea Domnească de la Târgoviște era capitala Țării Românești în vremea domniei lui Vlad Țepes și locul unde domnitorul s-a remarcat prin cruzimea sa și pentru setea de sânge, prin obiceiul de a trage inamicii și criminalii în țeapă. În Turnul Chindiei există chiar o expoziție permanentă care descrie cuesul istoric al vieții domnitorului Vlad Țepes, mai departe de mit și legendă.
București, Curtea Veche
Palatul Curtea Veche din București se află pe Strada Franceza, nr. 25 – 31. Muzeul Curtea Veche se află pe rămășițele Curții Princiare construite de Vlad Țepes în secolul XV, în inima Bucureștiului. Aici, conform legendelor, Vlad Țepes își ținea prizonierii în pivnițele care se întindeau sub întreaga suprafață a Curții Domnești.
În secolul al XV-lea, Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, consolida cetatea construită de Mircea cel Bătrân și o ridica la rangul de reședință domnească, alternativă celei de la Târgoviște. Primele date certe despre Curtea Veche provin din documentele de pe vremea lui Radu cel Frumos, când acesta a mutat scaunul domnesc la București. Conform urmelor arheologice păstrate a fost identificată prima cetate a Bucureștilor, o cetățuie situată pe malul nordic al Dâmboviței. Situată pe un mic promontoriu, pe o suprafață de 160 mp, cetatea construită din cărămidă avea forma unui turn trapezoidal și era înconjurată de un șanț lat de 1,50-2,20 m.
Cetatea Poenari
Cetatea Poenari este un monument istoric din secolul al XIV-lea, aflat în județul Argeș (Căpățânenii Pământeni), Muntenia, România. Cetatea este situată pe un vârf de munte care domină Cheile Argeșului, lângă localitatea Arefu, la 4 kilometri de barajul și lacul de la Vidraru.
Cetatea Poenari este cea unde Vlad Țepes și-a facut capitală atunci când a luat tronul și până la invazia turcilor din 1462.
Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn, apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observație de către Vlad Țepeș, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependințe. Cetatea Poenari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor.
Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-și astfel urmăritorii.
Locul poate fi vizitat însă, pentru a urca la cetate trebuiesc parcurse 1.462 de trepte către ruinele castelului.
Castelul Bran
Castelul Bran este un monument istoric și arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov, pe șoseaua ce pornește din vechiul cartier Bartolomeu și leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul Bran este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic.
Castelul este o analogie total greșită din punct de vedere istoric cu, contele transilvănean Dracula. Și aici intervin descrierile din cartea lui Bram Stoker, despre captivanta poveste și nu de pe urma investigării documentelor istorice. Vlad Țepes a avut totuși legatură cu castelul Bran, atunci când acesta a fost închis în castel pentru o perioadă relativ scurtă, de aproximativ două luni.
Mănăstirea Snagov, locul unde este înmormântat Vlad Țepeș
Mănăstirea Snagov este o veche mănăstire ortodoxă, situată la o distanță de 45 de kilometri spre nordul Bucureștiului, pe o insulă a lacului Snagov. Ansamblul monahal de pe insula Snagov a constituit un important centru duhovnicesc și cultural al Țării Românești, în epoca feudală. În 1485 în jurul așezământului monahal de pe insula Snagov, domnitorul Vlad Țepes dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari, dar și a unui tunel pe sub apă.
Intrarea României în Spațiul Schengen ar putea aduce o serie de beneficii
Inițial, ansamblul monahal din insulă ridicat din cărămidă, era înconjurat de ziduri puternice pentru apărare, străjuite de un turn înalt de observare și pază, care servea și pe post de clopotniță. Din vechile clădiri, în prezent se mai păstrează numai biserica cea mare, clopotnița, o fântână și o serie de ruine, ale chiliilor și ale închisorii.
Biserica cea mare de la Mănăstirea Snagov a fost folosită și pe post de necropolă domnească. În mănăstire există o plăcuță care specifică faptul că, aici ar fi fost înmormântat domnitorul în 1476, după moartea sa, în urma bătăliei pierdute cu turcii.