Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a efectuat în intervalul 05.02.2024 – 15.03.2024, controale oficiale pentru verificarea autenticității și a parametrilor de calitate ai unor produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate comercializate pe piața din România.
Astfel, în perioada menționată, reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, precum şi cea a Municipiului București au efectuat 3.180 de controale în depozite alimentare autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, unități de reambalare a produselor lactate, platforme logistice/terminale de distribuție care aprovizionează lanțurile de unități de tip supermarket/hypermarket, magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe en gros, magazine alimentare amenajate în incinta unor piețe și/sau complexuri comerciale și în unități de tip supermarket/hypermarket.
Cu ocazia acestor controale au fost verificate și loturile de produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/țări terțe, care au fost reambalate în unități din România, autorizate sanitar veterinar pentru desfășurarea activității de reambalare, modul de marcare și etichetare.
Citiți și:
- Producătorii de Poinsettia din România sunt sprijiniți de UE
- S-a schimbat legea: șoferi de tractoare fără permis de conducere
- CE acordă României un ajutor pentru daunele cauzate de secetă
Deasemenea, au fost recoltate 412 probe din lactate și produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, în scopul verificării conformității cu înscrisurile de pe etichete, identificarea speciei de proveniență a laptelui utilizat pentru fabricarea acestor produse, precum și pentru decelarea adaosurilor de grăsimi de origine vegetală și a proteinelor de soia.
Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 368 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.849.340 de lei. Totodată, au fost emise 6 ordonanțe de suspendare a activității, 13 ordonanțe de interzicere a activității și s-a dispus măsura de reținere oficială/ sechestru pentru o cantitate de 17.083 kg de produse lactate.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, dintre care menționăm:
- nerespectarea normelor sanitare veterinare privind depozitarea și întreținerea spațiilor;
- funcționarea unitatii fără a deține autorizație sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor
- purtarea echipamentelor de protecție sanitară incomplete de către personalul ce manipulează produse alimentare;
- utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sanitar veterinar pentru transportul de produse alimentare;
- lipsa efectuării acțiunilor DDD în spațiul de depozitare a produselor.
Citiți și:
- Bergenbier lansează Caraiman, o bere din segmentul core
- Care sunt alimentele sănătoase care conțin carbohidrați
- 10 metode prin care puteți arde zilnic mai multe calorii
Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, au rezultat următoarele neconformităti, în special în ceea ce privește analiza parametrilor fizico-chimici, diferențe procentuale raportate la declarațiile privind valorile de pe etichetă de către producător :
- procent mai mic de grăsime față de cel declarat;
- procent de cloruri/sare mai mare față de cel declarat;
- procent de substanță uscată mai mic față de cel declarat;
- procent de proteină mai mic față de cel declarat;
- neconcordanțe privind specia de la care provine laptele, raportată la informațiile de pe etichetă.
Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.