Holde Agri Invest a anunțat încheierea operațiunii de majorare a capitalului social și atragerea a aproximativ 21 milioane de lei de la investitori. Capitalul atras va sprijini planurile de dezvoltare ale companiei.
„Suntem încântați că am încheiat cu succes această majorare de capital, cea de-a doua de la listarea companiei pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Încrederea investitorilor noștri în planurile de dezvoltare ale Holde confirmă potențialul de creștere și expansiune al afacerii noastre. Le mulțumim pe această cale și vom valorifica la maximum fondurile atrase pentru dezvoltarea companiei. Agricultura este un domeniu care investițiile sunt necesare în mod constant pentru a putea obține producții în volume generoase și sănătoase.
În cadrul Holde avem o echipă motivată și cu experiență de top în tot ce înseamnă aspectele ce țin de cultivarea culturilor, activitatea de arendă, financiară, comercială sau de responsabilitate socială. În ceea ce privește activitatea pe piața de capital, ne aflăm în plin proces de pregătire a companiei pentru transferul pe Piața Principală în 2023, un pas firesc în evoluția noastră,” a spus Liviu Zăgan, director general Holde Agri Invest.
Acționarii Holde Agri Invest au aprobat majorarea capitalului social al companiei
În cadrul AGEA din aprilie 2022, acționarii Holde Agri Invest au aprobat majorarea capitalului social al companiei prin emiterea unui număr de 32.034.898 acțiuni noi, Clasa A. Operațiunea a fost desfășurată în două etape, între iunie și august 2022. În prima etapă, care a avut loc în perioada 24 iunie – 24 iulie 2022, acționarii Holde au avut posibilitatea de a cumpăra acțiuni HAI nou emise, Clasa A, pe baza drepturilor de preferință HAIR03.
La finalizarea acestei etape, investitorii au subscris un total de 10.288.970 de acțiuni, iar compania a atras aproximativ 17 milioane de lei. Acțiunile au avut o valoare nominală de 1 leu și au fost oferite la un preț de 1,65 lei/acțiune.
În data de 10 august 2022, a fost închisă cea de-a doua etapă a operațiunii de majorare a capitalului social. În timpul acestei etape, 13.247.779 acțiuni noi rămase nesubscrise după prima etapă a majorării de capital social au fost emise ca urmare a compensării unor creanțe cu valoarea totală de aproximativ 22 milioane de lei – creanțe certe, lichide și exigibile rezultate din contractele de cesiune încheiate între companie și deținătorii de acțiuni din Clasa B în cadrul programului de răscumpărare aprobat în cadrul AGEA din aprilie 2022 și o creanță certă, lichidă și exigibilă a Administratorului Unic față de companie.
Anularea acțiunilor din Clasa B răscumpărate în cea de-a doua etapă a operațiunii de majorare a capitalului social urmează să fie supusă votului în următoarea Adunare Generală a Acționarilor, restul de aproximativ 400 de mii de acțiuni din Clasa B, pentru care nu s-au semnat contracte de răscumpărare, urmând să fie răscumpărate până la data de 27.10.2023.
De când pot fi folosite tichete sociale în magazinele Lidl
După stabilirea numărului total de acțiuni necesare conversiei creanțelor descrise mai sus, alte 8.498.141 de acțiuni clasa A care au rămas nesubscrise în prima etapă au fost oferite investitorilor în timpul plasamentului privat. În cadrul acestei etape, investitorii au subscris un număr de 2.362.320 de acțiuni, compania atrăgând aproximativ 4 milioane de lei, suplimentar față de sumele atrase în cadrul primei etape.
„Operațiunea de majorare a capitalului social încheiată astăzi ne aduce mai aproape de obiectivul nostru de a crește profitabilitatea activității noastre și le mulțumim investitorilor pentru că sunt alături de noi. În ceea ce privește utilizarea fondurilor atrase, aproximativ 65% vor fi îndreptate spre extinderea suprafețelor prin achiziția de ferme în județe, precum Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, dar și Olt sau Constanța.
Restul de 35% va fi utilizat pentru investiții în modernizarea fermelor existente, în vederea creșterii semnificative a profitabilității companiei. Modernizarea fermelor noastre include investiții în spații de depozitare, utilaje și irigații, care pot maximiza producția, dar și în proiecte agri-tech cu care putem avea sinergii foarte bune,” a menționat Iulian Cîrciumaru, Președintele Consiliului de Administrație Holde Agri Invest.
În ceea ce privește achiziția de terenuri, Holde intenționează să combine finanțarea prin fondurile atrase în urma majorării capitalului social cu împrumuturi bancare, în proporție de 15%, respectiv 85%.
Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI. Compania are o capitalizare de piață de aproximativ 118 milioane de lei.
Citiți și:
- Brânza de Burduf de la Ferma Cățean, premiată la Great Taste Awards
- Noi servicii al Poștei Române, disponibile pe colete-online.ro
- Poșta Română adoptă tehnologia open banking prin Finqware
- Genius este disponibil pentru patru aplicații online
- Poșta Română lansează servicii poștale automatizate
- Auchan România va vinde produse în incinta oficiilor poștale
Holde Agri Invest este o companie inițiată de un grup de antreprenori români, având ca obiectiv dezvoltarea acesteia în domeniul agriculturii din România. Înființată în 2018, compania exploatează aproximativ 12.000 de hectare de teren, organizate în patru nuclee – ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași), Videle (județul Teleorman) și Conțești (județul Dâmbovița).
Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piața AeRO a Bursei de Valori București cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB, având a doua cea mai mare pondere.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.