Ziua Armatei Române este una dintre cele mai importante sărbători naţionale, când poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul îndepărtat şi mai apropiat, dar și pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie.
La 25 octombrie 1944, trupele române în colaborare cu cele sovietice au eliberat oraşele Careii Mari şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării. În amintirea acestei fapte de arme, autorităţile de la Bucureşti, au instituit, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca zi de omagiere a Armatei.
Așadar, pe 25 octombrie sunt omagiaţi toţi ostaşii căzuţi în războaiele din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, dar şi militarii români care îşi fac datoria acum, în diferite ţări ale lumii.
De-a lungul timpului, Armata Română a contribuit cu mijloacele care i-au fost puse la dispoziţie, la toate marile acte ale naţiunii române din veacurile al XIX-lea şi al XX-lea de la Unirea din 1859 (domnitorul Alexandru Ioan Cuza, creatorul statului român modern, era ofiţer) până la Revoluţia din Decembrie 1989 în cadrul căreia, aceasta a reprezentat instituţia de bază a tranziţiei de la totalitarism la democraţie şi economie de piaţă.
O poezie sugestivă care cinstește Eroii Neamului Românesc și implicit, Armata Română, este Odă Eroilor compusă de Ana Gubandru Tomescu.
Ziua Armatei Române – Odă Eroilor
(București, 1 Decembrie 2018)
Voi, Apărători de Glie,
Voi, Apărători de Neam,
Sfântă Gloria Vă Fie,
Plângă-Vă frunza pe ram !
Ați plecat cântând de-acasă,
Lăsând mame, lăsând frați,
Lăsând tați bătrăni la coasă,
Curți, iubite, locuri dragi…
Ați visat odat’cu Țara
Și-ați citit în viitor,
Ați luptat iarna și vara,
Nu cu frică, ci cu dor.
Și ați fost fără de hrană,
Iar curajul V-a fost scut,
Pernă V-a fost câte-o armă,
Rănile le-ați uns cu lut.
Nu V-a fost nici frig, nici greu
Și, în toiul luptelor,
Vă rugați la Dumnezeu,
Pentru somnul Fraților…
I-ați urmat, mulți dintre Voi,
Făr’un loc de-ngropăciune…
Minunați și Bravi Eroi,
Ai Țării Noastre Străbune !
Citiți și:
- Cântare Țării – Poezie de Ana Tomescu Gubandru
- O poezie emoționantă despe umanitate
- Cum este sărbătorită Ziua Armatei Române anul acesta
Visul V-a fost Libertatea,
Neamul, Hotarele Țării,
Steagul V-a fost Demnitatea,
Pe albastrul Cer al zării !
Capul pe Pământ îl pun
Și V-aud în piept suflarea;
Adun flori albe de prun,
Să alung din noi uitarea,
Candele aprind în suflet,
S-aveți drumul luminat,
Și-ntr-o Sfântă Zi de Paște,
Să-nviați cu-adevărat,
Ca fiilor, ce s-or naște,
Să Fiți Model de urmat !
Tot poporul Vă cinstească
Jertfa și al Vostru chin,
Dumnezeu Să Vă iubească
Azi, mâine și-n veci. Amin !
Poezia doamnei Ana Gubandru Tomescu face parte din volumul MĂRTURISITE GÂNDURI ȘI TRĂIRI – 2019, publicat la Editura Academiei Oamenilor de Știință din România.
Despre autoare
Ana Gubandru Tomescu (AGT) s-a născut în Comuna Ghioroiu, Județul Vâlcea, în anul 1950. Este absolventă a Facultății de Biologie București (1973). După terminarea studiilor universitare a fost repartizată ca cercetător la Institutul de Cercetare pentru Legumicultură Floricultură Vidra, Județul Ilfov. Aici și-a desfășurat activitatea timp de 37 de ani, în cadrul Laboratorului de Protecția Plantelor. În perioada 1999-2016, a colaborat cu Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, unde a predat cursul Floricultură, Aranjamente florale și a fost coordonator științific la 37 Lucrări de disertație și 23 Lucrări pentru obținerea Gradului didactic I.
În literatura de specialitate, Ana Tomescu Gubandru a început să publice cărți după o anumită vârstă. Astfel că, după o parcurgere atentă a celor opt lucrări ştiinţifice publicate, dintre care șase premiate de Societăţi de prestigiu din România, autoarea scoate la iveală noi abilități, de această dată, cele de poetă.
Încă de tânără i-a plăcut jocul cu metafora și visele, însă debutul poetic l-a făcut în 2019 când, a publicat primul său volum, „Mărturisite gânduri și trăiri” care conține 135 de poezii.
Citiți și:
- Poezie: Limba Noastră
- 24 Ianuarie – Memorabila Zi a UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
- Poezie de Ana Tomescu Gubandru – Eminescu
Nu a trecut mult de la publicarea primului volum de poezii și Ana Tomescu ne surprinde în 2020 cu alte poezii cuprinse în „Cugetări pe aripa timpului”, un al doilea volum de versuri bine temperate.
Și în acest al doilea volum, autoarea utilizează domeniul poetic plin de metafore, epitete, enumerații ca în cel dintâi. Cele 126 de poezii structurează o călătorie fascinantă a minții și sufletului prin lumea reală și lumea visului.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.